|
Marea
Marea, în zona golfului Evian, aproape întotdeauna este calmă, ceea ce oferă posibilitatea vizitatorului să se bucure de ea pe tot parcursul zilei. Este un fenomen obişnuit aici să se găsească izvoare de apă dulce în diferite locuri, pe fundul mării.
Pentru pescarii amatori, este un adevărat paradis, căci aproape întotdeauna vor avea asigurat un pescuit sigur.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Munti-Trasee turistice
În zonă există trei munţi mari ai Greciei: Telethrio, Xiron Oros, Oros Kandili. În toată aria există trasee turistice naturale, care, în drumeţii de neuitat, conduc spre păduri şi poeni de un verde intens. Pentru iubitorii de drumeţii şi ciclism oferta este foarte bogată. Există trasee turistice şi pe cei trei munţi, unde călătorul se poate bucura de o excursie printr-o pădure de brazi sau de un urcuş pe Oros Kandili, admirându-i frumuseţea sălbatică a stâncilor.
De altfel, există un traseu turistic de vis, care porneşte din satul Kastaniotisa, având ca punct final satul Ilia, traversând muntele Telethrio. Pe acest traseu, drumeţii vor întâlni izvoare, pârâuri, râuri, păduri de stejari, platani sau cireşi şi lacul montan "Marele Svala". Merită să vizitaţi Trecătoarea Arapis, o zonă minunată, cu o frumuseţe aparte, încărcată de legendă şi mit, situată aproape de satul Sfânta Ana.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Pădurea de cireşi petrificată
Puteţi vizita pădurea de cireşi petrificată, un loc foarte interesant, care se află în apropierea satului Kerasia-Nileos, pe şoseau Kerasia-Istiea, la 20 de minute de Rovies. În această zonă, săpături arheologice au scos la iveală multe fosile de floră şi faună, un aevărat tezaur paleontologic. În urma cercetărilor şi studiilor făcute pe fosilele de floră descoperite în zona Papades, s-a ajuns la concluzia că acestea au o vechime de 10-25 milioane de ani.
Această pădure pietrificată, situată între satele Kerasia-Sfânta Ana-Papades, este un monument natural unic, de un interes extrordinar, fiind una dintre cele mai bogate păduri pietrificate ale Europei. Importantă este descoperirea fosilelor de trunchiuri de copaci pe cuprinsul întregii arii menţionate, dar cu precădere în zona Psili Rahi, la vest de Kerasia, unde sunt localizate cele mai multe dintre ele. Acolo, în cadrul fermelor, se găsesc grupuri de arbori de dimeniuni mari, si de asemenea trunchiuri de copaci pietrificate.
Fauna paleontologică a zonei consta din: pisici sălbatice ce aduceau cu leii, girafe cu gâtul scurt, elefanţi, cai de dimensiuni mici şi strămoşi ai hienelor. Săpături arheologice de mare amploare ce au avut loc aici acum câţiva ani, au scos la lumină un craniu de rinocer cu două coarne. Toate fosilele descoperite se găsesc în prezent în custodia Muzeului de Paleontologie şi Antropologie al Universităţii din Atena.
Satul Koulouros
Puteţi vizita satul Koulouros, un sat de munte părăsit, care oferă o privelişte de o rară frumuseţe a muntelui. Aici vi se dă ocazia să străbateţi păduri şi trecători, în drumeţii de neuitat.
|
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Excursii 4X4
Iubitorii de excursii pe patru roţi au ocazia să călatorească pe mai multe trasee turistice, căci întreaga zonă oferă trasee speciale prin păduri cu vegetaţie bogată. O excursie frumoasă este cea care porneşte de la satul de coastă Ilia, continuând ascensiunea pe muntele Telethrio, pâna la satul Spiada. Toate traseele turistice sunt marcate pe hartă.
|
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Cascada Drimonas
Foarte aproape de satul Rovies (la 20 de minute cu maşina), pe drumul Drimonas-Kerasias, domină măreţia naturii, cu o vegetaţie bogată de o rară frumuseţe. Urmând firul potecii amenajată cu grijă de autoritatea forestieră locală, vă veţi găsi într-un cadru natural superb, printre brazi, stejari, pini negri şi veţi vedea cascada, care-şi are originea într-un lac cristalin. Râul Sipias creează în acel loc un peisaj magic.
În punctul de unde începe poteca, autoritatea forestieră locală a construit un chioşc de lemn, ce găzduieşte o mică expoziţie de plante ale locului şi fosile.
|
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Mănăstiri-Turism religios
Foarte aproape de campingul Rovies se găsesc 4 mănăstiri interesante.
Mănăstirea Hrisovaladou
Mănăstirea Sfintei Irina Hrisovaladou este o mănăstire relativ recent construită, pe un versant al muntelui, într-un cadru natural de un verde absolut şi o frumuseţe rară, oferind o privelişte unică. Pe drumul Aedipsos-Rovies, la 3 minute de camping, este o intersecţie cu drumul care duce, dupa vreo 2 km, la mănăstire.
|
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Mănăstirea Galataki
Mănăstirea Sfântului Nicolae, cunoscută şi sub numele de Mănăstirea Galataki, a fost construită în secolul 15 şi este una dintre primele mănăstiri ale Eviei şi, în general, ale Greciei. Se află situată la 12 km de Limni, pe un drum de ţară, accesibil. Locul este foarte frumos şi priveliştea către golful Evian magică.
Istoria mănăstirii, care astăzi funcţionează ca o mănăstire de maici, işi are originea în perioada bizantină, în anul 1576.
În curtea mănăstirii se găsesc ruinele unui templu antic, probabil templul lui Poseidon şi în acelaşi loc, un turn veneţian, care, potrivit legendei, a fost construit de Sfântul David.
Foarte aproape de mănăstire, într-un loc stâncos, se află schitul Sfântului Andrei.
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Mănăstirea Osios David
La mică distanţă de Rovies, la o intersecţie, aproape de drumul principal Kerasia-Istiea, se găseşte faimoasa mănăstire de călugări "Osios David", intr-un loc superb, cu multă verdeaţă şi izvoare cristaline. Este bine cunoscută în Evia, dar şi în toată Grecia, pentru alinarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti.
Mănăstirea a fost fondată în 1550 şi puteţi să admiraţi picturile sale rare, precum şi documente religioase şi istorice vechi, care sunt expuse în muzeul mănăstirii.
Călugării oferă vizitatorilor ceai de plante ale locului, măsline locale, crutoane de pâine şi pastă de smochine. Mănăstirea este la distanţă de 20 de minute de camping.
|
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Mănăstirea Sfântului Gheorghe
Această mănăstire este astăzi una de maici şi este situată într-un loc foarte pitoresc. Distanţa până la mănăstire este de aproximativ 6 km de la camping. Ultimii kilometri ai traseului se parcurg pe un drum îngust de ţară, cu destule serpentine, dar accesibil tuturor autovehiculelor.
Istoria mănăstirii începe foarte de demult şi documentele care s-au păstrat, sunt foarte interesante, stând mărturie încercărilor la care a fost supusă de-a lungul timpului. De o artă desăvârşită este sculptura de lemn a iconostasului.
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Muzee
Puteţi vizita Muzeul de Istorie Naturală din Istiea, care are multe exponate interesante ale faunei Greciei.
Puteţi admira colecţia arheologică din Aedipsos, care este găzduită în spaţiile interioare şi exterioare ale clinicii balneare a Organizaţiei de Turism a Greciei-E.O.T şi care cuprinde descoperiri din perioada romană, dar şi din alte perioade, statuete, monede, vase, ceramică din perioada neolitică şi sculpturi din perioada bizantină.
Un alt muzeu foarte important, care merită să fie vizitat, este Muzeul de Istorie şi Folclor din Limni, care prin exponatele sale reliefează fizionomia istorică şi culturală deosebită a localităţii Limni. La primul etaj, se găseşte colecţia arheologică din Limni, care conţine vase, o colecţie de monede, ruine arhitecturale, inscripţii locale din perioadele clasice, elenistică şi romană. La parter se află arhiva istorică a localităţii Limni.
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
O experienţă pe care nu trebuie să o pierdeţi este un tur cu ghid la Muzeul "Nautilos" (muzeu cu exponate marine).
După 40 de ani de muncă asiduă, mii de exponate din toate mările Greciei şi ale lumii, s-au adunat în acest muzeu, care a fost creat cu scopul de a aduce vizitatorul în contact cu lumea marină şi nu numai. În sala de proiecţie veţi înţelege cu uşurinţă, cum aceste organisme marine, care au fost primele forme de viaţă pe pământ, cu bilioane de ani în urmă, au dăruit omului atât cunoştinţe cât şi elemente de civilizaţie.
Au inspirat stiluri arhitectonice, precum cel ionic, au inspirat capodoperele unor artişti, au inspirat note muzicale pe portativ, au ajutat la colorarea vestimentaţiei (purpura) caselor regale ale altor epoci, s-au folosit şi se folosesc la crearea bijuteriilor, au oferit fie prin structura lor, fie prin culoare sau formă, ajutor în medicină şi tehnologie, au costituit unitaţi monetare şi în general au ajutat la crearea unui mediu înconjurător armonios.
În acelaşi loc, veţi avea ocazia să admiraţi mozaic pictat, realizat din cochilii de scoici, arici de mare şi pietre semipreţioase. De asemenea, puteţi comanda să vi se facă portretul.
Credem că o să vă impresioneze colecţia de bijuterii realizate manual din scoici şi pietre semipreţioase, montate în argint, la fel ca şi restul suvenirurilor pe care le pueţi găsi aici, păstrând in memoria dumneavoastra vizita la Muzeul "Nautilos", pentru totdeauna.
Trăiţi pentru o clipă atmosfera creaţiei universului! Trăiţi pentru o clipă sentimentul profund al acumulării unor cunoştinţe care vă vor surprinde!
|
|
|
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Mai puteţi, de asemenea, să vizitaţi turnul Sfintei Paraschiva din Aedipsos, statuia taurului din Oreo, la fel ca şi castrul existent aici, cătunul Kastradaki, cu descoperirea sa arheologică a unei locuinţe din perioada preistorică a Greciei, castelul Klisoura, interesantul Muzeu de Folclor din localitatea Sfânta Ana şi Muzeul de Istorie şi Război din Liaskos.
Alte activităţi
Puteţi vizita Asociaţia Femeilor din Limni, la primăria localităţii, de unde aveţi ocazia să achiziţionaţi broderii realizate manual, carpete ţesute la război şi dacă doriţi puteţi lua lecţii de ţesut la război, un obicei tradiţional interesant, care vă va împlini momentele de vacanţă. Tradiţia grecească rămâne vie datorită acestor femei pricepute şi harnice.
|
|
|
|
|
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Mai puteţi vizita Asociaţia Măslinilor din Rovies, unde puteţi gusta şi cumpăra ulei de măsline, măsline şi diverse alte produse ale lor.
Toţi cei ce iubesc motocrosul, au ocazia sa îl practice pe diverse trasee, sau să folosească pista special amenajată de primăria din Limni.
Campingul Rovies se găseşte la doar 15 minute distanţă de izvoarele de apă minerală din Aedipsos. Complexul balnear "Therma Silla Spa", a fost renovat şi cu facilităţile pe care le oferă, precum şi cu izvoarele sale termale, este cunoscut şi în afara graniţelor Greciei. Aedipsos, este, de fapt, cea mai mare staţiune balneară a Greciei, de secole. Izvoarele termale fierbinţi din Aedipsos sunt pe locul trei în Europa, din punct de vedere al temperaturii apei. Aceste izvoare bogate în săruri minerale: cloruri, sulfuri, calciu, natriu, fier ş.a. sunt renumite pentru proprietăţile lor curative.
În afara izvoarelor termale, există şi izvoare cu apă de băut benefice pentru digestie, diureză şi în completarea terapiei diverselor afecţiuni. Balneoterapia de aici este renumită pentru rezultatele deosebite obţinute în tratarea unor afecţiuni ca: reomatism, artrită, nevralgie, anchiloză, afecţiuni ale rinichilor, flebite.
Ca bază de plecare, Campingul Rovies vă oferă şansa de a vă bucura de toate tipurile de turism care se practică pe insula Evia şi de a cunoaşte frumuseţea nespusă a nordului acestei.
|
|
 |
|
Pentru a vedea fotografiile mărite, faceţi click pe ele
|
Vi se oferă posibilitatea pentru ecoturism, turism alternativ, istoric, religios şi balnear, aşa încât puteţi să vă extindeţi aria de preferinţe şi activităţi, bucurându-vă de o vacanţă plăcută şi interesantă.
|